Cât de des ar trebui să faci curățenie în casă?

Patru kilograme de praf se adună într-o cameră în decursul unui an. Și această cantitate a fost calculată pentru o cameră dintr-un ansamblu rezidențial dintr-o metropolă. Dacă locuiți la marginea orașului sau la țară, atunci cantitatea de praf poate crește considerabil.

Ce este praful?


Praful nu trebuie considerat un lucru murdar, dar cu toate acestea este neplăcut.

Praful este alcătuit din tot felul de lucruri neplăcute, cum ar fi celulele moarte ale pielii, polenul, mucegaiul , bacteriile, plumbul, arsenicul, pesticidele și descompunerea fibrelor din lucrurile din jurul nostru.

În esență, orice ființă vie, fie că vrea sau nu vrea, produce praf. Aproximativ 80% din particulele pe care le vedeți plutesc într-o rază de soare sunt celulele moarte ale pielii.

Pe lângă acest aspect, mai există și o sumedenie de procese, care produc praful.

– fenomene chimice (oxidarea substanţelor, etc)

– fenomene biologice (descuamarea pielii, existenţa microorganismelor, etc)

– fenomene fizice (frecarea, mişcarea particulelor sub imperiul curenţilor de aer, atracţia electrostatică, forţa gravitaţională, etc).

Concluzia este că trăim într-o lume plină de praf și acest praf se depune peste tot.

Cât de des ar trebui să faceți curățenie în casă?


Nimeni nu poate spune dacă trebuie să faci curățenie în casa ta de două ori pe zi sau de două ori pe săptămână. Ideea este că praful se așează pe toate lucrurile și dacă vrei să trăiești într-un mediu sănătos, acesta trebuie curățat cât mai des.

Specialiștii în domeniu recomandă că procesul de curățenie să fie început de sus în jos și nu invers. Este important ca prima dată să ștergi praful de pe mobilă, folosind cârpe din bumbac.

Acestea absorb cel mai bine particulele de praf. Cele care vor scăpa se vor depune pe jos și mai apoi cu un aspirator le vei putea curăța.

Salteaua, locul acarienilor


acarieni
Aceștia sunt acarienii! Imagine la microscop.

De asemenea, salteaua de la pat sau de la canapea este locul unde se strâng cei mai mulți acarieni. Un studiu a demonstrat că pot exista între 100 000 și 10 milioane de acarieni, care trăiesc în saltele noastre.

Această sumă pare extrem de mare și din acest motiv este indicat să cureți salteaua ori de câte ori faci curățenie. După o perioadă de timp, este indicat să renunți la saltea și să cumperi alta.

Pare un lucru bizar, făcut special pentru creșterea vânzării saltelelor, dar nu este deloc așa.

Cea mai importantă este sănătatea ta și a familiei tale, din acest motiv specialiștii atrag atenția asupra duratei de viață a saltelelor.

De asemenea, se recomandă ca după aspirarea podelei, aceasta să fie ștearsă și cu mopul. În acest fel, puteți să fiți sigur că particulele de praf au fost îndepărtate cu succes pentru o perioadă de câteva zile.

Operațiunea trebuie repetată de mai multe ori pe săptămână, în funcție de timpul și disponibilitatea dumneavoastră.

Citește și