Cea mai friguroasa localitate din lume! Temperaturi de -70 de grade

Cea mai friguroasa localitate din lume este Oymyakon și se află, unde altundeva decât, în Siberia. Acest sat este considerat locul locuit de pe Terra, unde se înregistrează cele mai scăzute temperaturi, adică într-o iarnă normală mercurul din termometre atinge cu regularitate temperaturi de – 70 de grade Celsius.

Oymyakon, frig de de crapă pietrele


Istoria Rusiei ne informează că Oymyakon a fost fondat între anii 1920 și 1930. Inițial, această zonă era un popas pentru crescătorii de reni. Treptat, locul de întâlnire a celor care creșteau renii, s-a transformat într-o mică așezare, care poartă și astăzi numele de Oymyakon.

Oymyakon, în dialectul locului, înseamnă izvoarele care nu îngheață. Da, în zonă, există numeroase izvoare termale, care nu îngheață niciodată, în ciuda temperaturilor extrem de scăzute, care se înregistrează în zonă.

În momentul actual, la ”polul frigului”, cum mai este supranumit satul, locuiesc circa 500 de oameni. Clima este una înfiorătoare. Cea mai scăzută temperatură, care s-a înregistrat în zonă, a fost de -71,2 grade Celsius, în 1933. Temperaturi mai joase se înregistrează doar în Antarctica.

O provocare a vieții


În mod normal, temperaturile în timpul iernii ajung la -60 de grade Celsius. Cei 500 de locuitori s-au aclimatizat și nu resimt frigul decât atunci când când temperatura depășește -52 de grade Celsius. Există și o lege locală, care interzice ieșirea din casă atunci când temperaturile depășesc -52 de grade Celsius. Într-o asemenea zi, dacă un om normal iese afară dezbrăcat, i-ar trebui doar un minut să înghețe până la moarte.

În timpul iernii, în Oymyakon, ziua este compusă din 3 ore de lumină și 21 de întuneric. Localnicii au o dietă limitată, consumând în principal carne de ren și de cal.

Oymyakon

Nu frigul năpraznic îi deranjează pe localnici, care s-au adaptat climei, ci anumite efecte ale acestuia. Spre exemplu, ochelarii se lipesc de faţă la asemenea temperaturi. De asemenea, maşinile trebuie lăsate cu motorul pornit. Altfel, riscul e să nu mai poată fi pornite. Există şi un avantaj: carnea de pe tarabe nu mai trebuie congelată.

Turism nebun


Din punct de vedere turistic. în Omyakon sunt foarte puține lucruri de făcut – există o piață turistică de un succes nebănuit. Cei care ajung în acest loc, din curiozitate sau din alte motive, vizitează această piață înghețată.

Cea mai friguroasa localitate din lume

Activitățile specifice zonei, cum ar fi vânatul de reni, pescuitul la copcă și băile în izvoarele fierbinți sunt singurele atracții turistice. Bineînțeles că o vacanță în acest oraș al frigului nu este recomandată pentru oricine, dar dacă ai o oarecare pregătire și ești curios din fiere, specialiștii în turism îți recomandă aventura vieții tale. Tot ceea ce trebuie să nu uiți este să nu te duci în perioada de iarnă, pentru că s-ar putea nici să nu ajungi la destinație, pentru că nici motoarele nu funcționează la temperaturi extrem de scăzute.

Trebuie specificat că foarte multe persoane din lumea întreagă optează pentru o vacanță în Omyakon. Mai trebuie să menționăm că în această localitate nu există hoteluri sau pensiuni, cazarea se face direct la localnici.

Referințe

Oymyakon – Atlas Obscura

Citește și