Cum să refinanțezi un credit în cele mai bune condiții?

Dacă ți se pare că ai o rată bancară foarte mare și vrei cu orice preț s-o reduci, atunci trebuie să te gândești la un credit de refinanțare. Este soluția optimă pe termen scurt, la care poți apela cu încredere, dacă urmezi pașii următori.

De ce să refinanțezi creditul?


Cel mai bun motiv este că dobânzile diferă de la bancă la bancă și atunci când faci o refinanțare, cu o dobândă mai mică, implicit rata va scădea. Astfel, în fiecare lună vei plăti mai puțini bani, ceea ce înseamnă că îți vor rămâne mai mulți bani pentru nevoile personale.

Un alt motiv este că dobânzile din trecut, adică de acum câțiva ani, erau mai mari, iar cele din prezent au scăzut. Astfel, îți poți reeșalona datoria pe o perioadă mai lungă, la un nivel mai mic al dobânzii.

Concret, refinanţarea unui împrumut presupune obţinerea unui nou împrumut, cu costuri totale mai reduse, destinat achitării datoriei pe care o mai ai de rambursat şi, dacă doreşti şi te încadrezi în condiţiile bănci, poţi obţine şi o sumă de bani în plus.

Condiții pentru refinanțarea creditului


Așa cum ne-am obișnuit, orice am dori să facem în societatea actuală, trebuie să respectăm niște condiții. Așa se întâmplă și cu refinanțarea unui credit. Iată care sunt condițiile principale impuse de bănci:

  1. Nu trebuie să figurezi la Biroul de Credit cu restante și nu trebuie să ai restante la vechiul credit.
  2. veniturile
  3. vârsta
  4. gradul de îndatorare

În general, când bine vorba despre gradul de îndatorare, băncile susțin că acesta poate oscila între 30% si 70% din veniturile unei persoane. Gradul de îndatorare reprezintă procentul din venitul lunar considerat de bancă potrivit pentru a fi alocat plații ratelor.

Documentele solicitate pentru contractarea unui credit de refinanțare

să refinanțezi un credit

Documentele standard, cerute de orice bancă, atunci când vine vorba despre refinanțare sunt:

  • cerere de credit
  • copie după actul de identitate
  • adeverința de venit
  • fisa fiscala
  • factura de utilitati
  • acord de consultare CRB/Birou de Credit
  • copie a contractului de creditare ce se dorește refinanțat și scadentar actualizat.

Unele bănci admit creditele doar pe baza buletinului, dacă ești salariat sau pensionar și veniturile tale sunt raportate la ANAF.

Exemplu ipotetic refinanțare credit


De exemplu, dacă ai un credit de 15000 lei, pe o perioadă de 5 ani, cu o dobândă de de 9.19%, vei plăti o rata lunară de 306 lei pe lună, şi un cost total al creditului de 18557 lei.

Dacă acelaşi credit îl vei refinanţa la aceeaşi dobândă dar pe o perioadă de 4 ani, vei plăti o rata lunară mai mare, de 368 lei, însă costul total al creditului se va diminua la 17860 lei. În concluzie, plătind o rata puţin mai mare, dar pe o perioadă mai redusă, voi economisi în final încă 697 de lei.

Citește și