Cum se face o măsuță de grădină! Sfaturi utile și fotografii

Unul dintre cele mai interesante și ușoare proiecte de bricolaj este construirea unei mășuțe de grădină. Acest proiect este unul extrem de simplu și se poate realiza într-un timp foarte scurt. Nu este nevoie de foarte multe scule și nici de materiale costisitoare, ci doar de puțină imaginație și îndemânare.

Materiale și scule necesare:


  • 2 euro paleți
  • ciocan, fierăstrău, negrese
  • autofiletantă
  • picioare
  • pensulă, vopsea sau lac
  • teslă
  • șmighel

Pasul 1 – Asamblarea măsuței


Se dezmembrează șipcile de pe un palet cu ajutorul cu ajutorul unei tesle. Acestea se scot din cuie cu mare atenție, pentru că există posibilitatea ca ele să se rupă. După ce aceste șipci au fost scoase, se montează uniform în golurile de pe primul palet. În mod normal acestea ar trebui să se potrivească în locurile goale. Șipcile se prind cu ajutorul unor negrese.

masuta din paleti

Pasul 2 – Șlefuire


Pasul următor constă în șlefuirea măsuței. Această operațiune se realizează cu o bucată de șmirghel gros. După aceea găurile și imperfecțiunile se astupă cu un chit de lemn de bună calitate. Operațiunea următoare constă într-un finisaj cu un șmirghel mult mai fin.

Pasul 3 – Vopsire

vopsire


Pasul trei constă în vopsirea măsuței. Această operațiune se realizează cu o pensulă, cu care se întinde vopseaua sau lacul, printr-o mișcare orizontală. Este nevoie de mai multe mâini pentru că lemnul va absoarbe primele straturi de vopsea.

Pasul 4 – Montajul final


Acum este momentul ca să montați picioarele măsuței. Această operațiune este una extrem de simplă. Se iau picioarele, de preferat două, care se montează pe părțile paralele ale măsuței.

Sfaturi utile:

  • măsuța de grădină trebuie poziționată undeva la umbră
  • în zilele ploioase trebuie acoperită cu un material de protecție
  • puteți atașa mai multe scaune, care de asemenea pot fi confecționate din paleți

 

Citește și