Cum se vopsesc ouăle de Paște în mod natural

Una dintre cele mai importante sărbători ale românilor este Paștele. Atunci este momentul în care ouăle trebuie vopsite, drobul făcut, cât și numeroase alte bucate tradiționale să existe pe masă.

Vopsirea ouălor de Paște este un procedeu pe care orice gospodină îl cunoaște. În cele mai multe dintre cazuri, acestea se vopsesc cu clasica vopsea de ouă din magazine, care conține o sumedenie de E-uri. Din acest motiv, vă prezentăm metodele naturale pentru ca ouăle vostre de Paște să aibă o culoare frumoasă și să fie sănătoase.

Vopselele de ouă din magazin pot conține până la 10 E-uri


Într-un studiu, realizat de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor și publicat de Evenimentul Zilei, se specifică că vopseaua de ouă din magazin este toxică și conține numeroși emulgatori.

Vopseaua lichidă de ouă Carmin în culorile roşu, verde, galben şi albastru, de la Dr. Oetker, are 10 E-uri, cea mai mare cantitate identificată în cele 20 de produse de pe piaţă. Astfel, dacă citim eticheta, vedem E-uri cu denumiri greu de pronunţat, care ajung prin coajă în ouăle consumate, atrag atenţia medicii. Printre acestea se numără azorubina E122, tartrazina E102, albastru briliant FCF E133 sau guma Xanthan E415.  Studiul celor de la ANPC mai arată că 5% din aceste vopsele, dintre care şapte lichide, restul sub formă de pudră, au şi 10 E-uri, în timp ce 35% au în conţinut şapte E-uri.  Partea bună este că 20% au doar un E în compoziţie, iar 15% – două E-uri, mai indică analiza, care a testat produsele companiilor S.C. Alex & Comp S.R.L., Dr. Oetker RO SRL şi S.C. Polyrom IMPEX S.R.L.

Concluzia este una singură, trebuie să revenim la obiceiurile din trecut și să vopsim ouăle așa cum o făceau bunicii noștri.

Cum se vopsesc ouăle în mod natural și sănătos?


Există mai multe metode pentru a vopsi ouăle tradițional și sănătos. Pentru fiecare culoare trebuie respectat un procedeu anume, după cum urmează:

Galben:

se fierb timp de o oră cantităţi egale din frunze  uscate de ceapă galbenă şi flori de galbenele împreună cu 1 lingura de oţet în suficientă apă. Se strecoară totul, iar fiertura caldă se toarnă peste ouăle fierte, încă fierbinţi. Se lasă totul până la obţinerea nuanţei de galben dorită.

O altă variantă de obţinere a culorii galbene este cu frunze de mesteacăn uscate. Frunzele se fierb în apă timp de o oră. După, frunzele fierte se terciuiesc, se amestecă bine cu zeama în care au fiert plus o lingură de oţet, se strecoară totul, iar lichidul se toarnă peste ouăle calde. Se lasă peste noapte.
galbenul mai poate fi obţinut şi prin fierberea împreună cu ouăle a cojilor de portocale  sau de lămâie sau coji de morcovi sau seminţe de ţelina ori de chimion.

Galben intens

ofranul se toarnă în apă fiartă peste care se aduga oţet. Nu este necesară fierberea.

Portocaliu

Amestec de coji de nucă uscată şi frunze de ceapă galbenă care se fierb timp de o oră. După strecurare şi adăugare de oţet se mai fierbe totul împreună cu ouăle încă 15 minute.

Albastru:

  • flori de viorele care se fierb timp de aproximativ o oră.
  • o varză roşie tocată mărunt, peste care se adaugă 4 căni de apă fiartă şi 2 linguri de oţet.
  • coji de sfeclă roşie tocate mărunt care se fierb timp de 30-60 de minute împreună cu o lingură de oţet.

Verde:

  • cantităţi egale de frunze de ceapă verde şi urzică.
  • frunze de spanac şi oţet se fierb împreună cu ouăle până la obţinerea nuanţei dorite.

 Roşu sau roşu-portocaliu:

  • frunze uscate de ceapă roşie care se fierb în apă timp de oră.
  • coajă de cruşin şi frunze de şoc în cantităţi egale.
  • boia de ardei

Maro:

Cafea tare în care s-a adăugat sare (la 1L de cafea aproximativ o lingură de sare) şi o lingură de oţet
Ceai negru concentrat şi oţet

Citește și