Dieta mediteraneană, secrete și indicații! Slăbește sănătos prin această metodă

Cercetările au arătat că alimentaţia cea mai sănătoasă din lume este dieta mediteraneană (cunoscută şi sub numele de dietă cretană), pentru că ea ne ajută să avem o stare bună a sănătăţii pe tot parcursul vieţii. Alimentaţia în stil mediteranean are o tradiţie de secole, este foarte sănătoasă şi reflectă modul de viaţă al locuitorilor din ţările din jurul Mării Mediterane, şi în mod special alimentaţia din insulele greceşti Creta şi Corfu.

Organizaţia UNESCO a recunoscut, încă din noiembrie 2010, că obiceiurile alimentare din Grecia, Cipru, Croaţia, Italia, Spania, Portugalia şi Maroc fac parte din Patrimoniul cultural imaterial al umanităţii.

Deşi există mai mult de 20 de ţări riverane Mării Mediterane, este o diferenţă între bucătăriile acestor tari, care au totuşi o cultură culinară comună, au practici culinare comune şi obiceiuri culinare păstrate încă din antichitate.

Dieta mediteraneană – Beneficii


Dieta mediteraneană este o alimentaţie sănătoasă, benefică organismului, deoarece oferă o protecţie asupra vaselor de sânge din creier, scade cu 83% riscul îmbolnăvirii de diabet, scade riscul îmbolnăvirii de cancer şi previne bolile cardiovasculare.

Aceasta dietă mediteraneană este sănătoasă, echilibrată, delicioasă şi hrănitoare, o dietă care asigură un nivel de colesterol bun şi ajuta la pierderea în greutate şi la creşterea longevităţii. Persoanele care au un stil de viaţă sănătos, au o activitate fizică regulată şi un regim alimentar de tip mediteranean, prezintă un risc scăzut al îmbolnăvirii de Parkinson şi de Alzheimer. Cei care au urmat o dietă mediteraneană au avut o mai mare protecţie împotriva cancerului de piele.

Încă din 1945, studiile cercetătorilor americani au arătat că dieta mediteraneană este sănătoasă. Abia după 1990 a apărut recunoaşterea pe scară largă a acestui mod de alimentaţie simplu şi sănătos al locuitorilor din ţări precum: Grecia, Cipru, Italia, Spania. Această stare a sănătăţii este determinată şi de ambianţa plăcută în care se serveşte masă alături de familie şi de prieteni, dar şi de condiţiile naturale şi de expunerea la razele soarelui o perioadă cât mai mare din an. Spre deosebire de alte zone din Europa, în ţările mediteraneene sunt rare cazurile de boli cardiovasculare, depresii şi atacuri cerebrale.

În urma cercetărilor efectuate în anul 1948, privind sănătatea locuitorilor din Insula Creta, s-a constatat că persoanele din această insulă au o stare de sănătate foarte bună, sunt longevivi, nu au accidente vasculare cerebrale, nu au probleme cardiovasculare pentru că au o alimentaţie sănătoasă care constă într-un consum ridicat de fructe, legume, cereale, peste, măsline şi ulei de măsline şi o cantitate redusă de vin roşu.

Dieta mediteraneană – Ingrediente secrete


Starea excelentă de sănătate a locuitorilor din ţările mediteraneene este dată nu doar de dietă mediteraneană, ci şi de un obicei culinar moştenit de milenii: acela de a mânca împreună. Plutarh spunea încă din primul secol: “Noi nu ne aşezăm la masă pentru ca să mâncăm, ci pentru ca să mâncăm împreună“.

Dieta mediteraneană

Acest obicei se păstrează şi astăzi în multe ţări din jurul Mediteranei. Pe lângă plăcerea de a mânca, aceste momente îi fac pe oameni să fie mai sociabili. Un alt obicei al acestor locuitori este de a mânca în tihnă şi de a mesteca cât mai bine alimentele, pentru a avea o bună digestie.

Caracteristicile dietei mediteraneene

Dieta mediteraneană se caracterizează prin:

  • consum ridicat de fructe şi legume cât mai proaspete, în fiecare zi
  • cantităţi mari de cereale integrale
  • zilnic se consuma nuci (conţin omega-3) şi seminţe
  • un consum ridicat de ceapă, usturoi, condimente şi plante aromate proaspete (busuioc, chimen)
  • zilnic se consuma iaurt şi brânză (de oaie, capră)
  • pâine, ouă – de 4 ori pe săptămână
  • peşte proaspăt şi fructe de mare (de 2-3 ori pe săptămână)
  • o cantitate mare de ulei de măsline
  • cantităţi mici de carne roşie (de câteva ori pe lună)
  • un consum moderat de produse lactate
  • consum redus de alcool (două pahare de vin roşu pe zi, la masă)
  • carne de pasăre de curte (de câteva ori pe săptămână).

În acest fel se menţine creierul sănătos, accidentele vasculare scad cu 70%, scade riscul apariţiei obezităţii, al hipertensiunii arteriale, al tulburărilor neurologice, iar mortalitatea scade cu 50%.

O alimentaţie de tip mediteranean, bogată în fructe şi legume, ajuta la asigurarea unei cantităţi mari de antioxidanţi, care protejează împotriva bolilor de îmbătrânire. La acest mod de alimentaţie mediteranean se adăugă un anumit timp care trebuie acordat pentru mese, cât şi un stil de viaţă activ, care protejează organismul împotriva diferitelor boli.

Dieta mediteraneană (cretana) este benefică atât pentru cei mici, cât şi pentru adulţi, pentru că îmbunătăţeşte speranţa de viaţă şi ajuta la formarea unor deprinderi sănătoase. Femeile care urmează o dietă mediteraneană pot avea mai uşor copii, pentru că acest regim ajuta la menţinerea echilibrului hormonal. O alimentaţie după modelul mediteranean reduce riscul de depresie, pentru că se consuma multe fructe şi legume care au un conţinut ridicat de vitamine şi fibre.

Dieta mediteraneană este un model de alimentaţie care se recomandă a fi urmat, deoarece protejează inima, arterele şi îmbunătăţeşte memoria. Oamenii trebuie să fie conştienţi că trebuie să ducă o viaţă cât mai sănătoasă.

Citește și