Totul despre alunițe. Cum îți dai seama că este cancerigenă sau nu?

Aluniţele nu ne fac niciun rău Termenul de aluniţe este folosit pentru mai toate petele de culoare maronie sau roşiatică, dar în literatură de specialitate, sunt fie leziuni benigne, fie hemangioame (anomalie vasculară), fie lentiginoza solară (pistrui), fie papiloame, fie aluniţe (nevi pigmentari congenitali), prezente din naştere şi care nu suferă modificări pe parcursul anilor.

Uneori, apariţia lor e determinată genetic, alteori, se datorează expunerii în exces la soare sau stilului de viaţă sau anumitor afecţiuni interne. Unii cred că pericolul de a face cancer de piele creşte odată cu numărul aluniţelor.

E total greşit. Nici măcar traumatizarea sau ruperea unei aluniţe nu înseamnă automat cancer. Este cazul să ne punem întrebări doar dacă, la suprafaţa pielii, putem număra mai mult de 50 de aluniţe sau atunci când cel puţin 5 sunt displazice, după cum afirma specialiştii. Periculoase sunt doar acele aluniţe atipice care suferă deformări şi modificări ale aspectului, care sunt traumatizate în mod repetat, care dau senzaţii de mâncărime sau care au apărut după vârsta adultă.

Aluniţele normale sunt formaţiuni clare, bine delimitate, într-o singură culoare, având un diametru de cel mult 5 milimetri, rotunde sau ovale, sub formă de excrescenţă sau de pata. La persoanele cu pielea măslinie, aluniţele au nuanţe mai închise. Aluniţele apar, de obicei, pe zonele expuse mai des soarelui, cum ar fi braţele, spatele, gâtul, decolteul, fata, urechile. Rareori pot să apară şi pe scalp, sâni, fese. În cazuri rare, aceste semne se pot ivi din naştere, însă cel mai adesea, apar în copilărie sau adolescenta, iar la femei în perioada sarcinii. La persoanele în vârstă, aluniţele banale au tendinţa de a se decolora, astfel că, dermatologii spun că ne naştem şi murim fără aluniţe.

Cele cinci semne ale aluniţelor periculoase

Aluniţele atipice sau displazice sunt mai complexe, mai mari comparativ cu cele normale, nu au contururi bine delimitate, nu au forme perfect simetrice şi nu au o coloraţie uniformă. Pentru a fi mai uşor reţinute, cele cinci indicii ale aluniţelor cu potenţial cancerigen sunt reunite într-un alfabet al aluniţelor: A (asimetria de dimensiuni sau culoare), B (Borders-margini neregulate), C (mai multe culori în aceeaşi aluniţă), D (diametru mai mare de 6 mm) şi E (evoluţia celorlalte semne). În anumite cazuri, atât aluniţele care nu prezintă niciun risc, cât şi cele displazice pot evolua spre cancer.

În privinţa aluniţelor normale, rareori ar trebui să ne facem griji, însă atunci când observăm orice modificare de dimensiune, culoare, textura, că sângerează, ne jenează sau ne mănâncă, se descuamează sau creează orie altă senzaţie, ar trebui să mergem la dermatolog. De obicei, cele plane sunt mai susceptibile de a ascunde un cancer decât excrescenţele.

Consultul de specialitate e indicat cel puţin o dată pe an. Medicul va analiza aluniţele, fie cu ochiul liber, fie cu dermatoscopul, un instrument care permite vizualizarea structurilor pielii în profunzime, pentru a surprinde extinderea în plan orizontal şi vertical. De asemenea, pentru a urmări evoluţia aluniţelor la intervale regulate, dermatologul va dori să le fotografieze şi să le stocheze pe un suport electronic. În felul acesta, la fiecare vizită va face comparaţii şi va putea pune un diagnostic corect. Însă nu orice aluniţă cu aspect ciudat are profil malign, aşa că înainte să vă îngrijoraţi inutil discutaţi cu un specialist.

Când e necesară extirparea aluniţei?

Diagnosticarea prin biopsie a unei aluniţe se face numai prin extirparea ei. Potrivit statisticilor, rata de supravieţuire de 5 ani la persoanele diagnosticate cu melanom în stadii avansate este de 16%, în timp ce stadiile incipiente asigura o rată de supravieţuire la 5 ani de 98%. Extirparea unei aluniţe este o procedură chirurgicală care elimină nu doar aluniţa, ci şi o porţiune importantă din jurul acesteia, pentru siguranţă. Intervenţia durează câteva minute, cu anestezie locală. Firele se scot după o săptămână. Zona este tratată cu o cremă cicatrizantă, recomandată de doctor.

Ţesutul este trimis apoi la un laborator, pentru biopsie. Dacă rezultatele nu sunt favorabile, pacientul este îndrumat către investigaţii suplimentare sau către oncolog. Nu este nevoie să ne extirpăm toate aluniţele de la suprafaţa pielii pentru a reduce la zero riscul de cancer de piele, întrucât boala poate să apară, dacă este programată, chiar şi în lipsa acestor semne de piele. Medicul specialist este singurul în măsură să decidă asupra necesităţii rezecţiei. Este un mit că scoaterea unei aluniţe provoacă melanom.

alunițe

Cereţi sfatul dermatologului, scoaterea aluniţelor nu este o manevră cu risc cancerigen. Mai există varianta cauterizării, aluniţa fiind topită cu electrocauterul. Cea de-a treia variantă de excizie este laserul, aceasta fiind o metodă mai nouă de îndepărtare a nevilor la care se recurge doar când aluniţa în cauză este mică.

Pentru că razele laserului nu pătrund suficient de adânc în piele, această metodă este folosită mai rar şi numai în cazul aluniţelor superficiale sau al celor roşii. Indiferent de procedura, îndepărtarea aluniţei lasă o cicatrice, care poate fi apoi îndepărtată cu laserul.

Citește și